Benone Sinulescu reprezintă județul Buzău la Festivalul Internațional „Generația Centenară” din Republica Moldova

Județul Buzău va fi reprezentat la Festivalul Internațional „Generația Centenară” din Republica Moldova de Benone Sinulescu și de formația de dansuri și soliști vocali ai Centrului Județean de Cultură și Artă.

Prezența la evenimentul dedicat Centenarului Marii Uniri vine la invitația Ambasadei României în Republica Moldova, și a fost aprobată în cadrul ședinței de Consiliu Județean de ieri, 30 august.

Din delegația buzoiană urmează să facă parte meșteșugari, artiști populari, consilieri județeni, reprezentanți ai unor instituții de sub autoritatea CJ și, respectiv, personal din aparatul de specialitate.

Costurile deplasării artiștilor, inclusiv onorariul lui Benone Sinulescu, ar urma să fie suportate de către Centrul Județean de Cultură și Artă, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean.

Festivalului Internațional „Generația Centenar” se află la prima ediție și este organizat în perioada 15-16 septembrie, în Raionul Strășeni, la inițiativa Centrului Cultural „Vatra” cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

Din România vor participa delegații și din alte județe precum și formații artistice, soliști, meșteșugari și artiști populari.

Scopul festivalului este de a conserva, a perpetua și promova valorile românești și de a scoate în evidență diversitatea și, în același timp, tradițiile comune, care stau la baza unității istorice, lingvistice și culturale ale neamului românesc. Unul dintre obiectivele festivalului este de a reuni simbolic românii care locuiesc între vechile granițe istorice și, în același timp, de a aduce un omagiu tuturor celor care au reușit, acum un secol, să împlinească acest deziderat măreț.

Festivalul Internațional „Generația Centenar” include ample manifestări culturale: concerte de muzică populară și muzică ușoară, recitaluri poetice și de muzică folk, con cursuri, ateliere de creație, ex poziții, adresate tuturor categoriilor de vârstă. Un accent special va fi pus pe promovarea tradițiilor specifice regiunilor istorice românești, inclusiv cele aflate în prezent în afara granițelor României.

sursa: Opinia Buzău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.