Ordinul Prefectului nr. 678/29.10.2018 privind organizarea festivităților dedicate „Zilei Veteranilor”

ORDIN privind organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi „ZILEI VETERANILOR”

 

Având în vedere:

–   prevederile  art. 6^1 din Legea nr.150/2014 privind modificarea și completarea OUG nr.82/2006;

–  prevederile Legii nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale;

– referatul nr. 14393/19.10.2018, întocmit în cadrul Serviciului afaceri europene, dezvoltare economică, strategii guvernamentale, servicii publice deconcentrate, situaţii de urgenţă;

 

În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004, privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Prefectul Judeţului Buzău emite următorul,

ORDIN :

 

Art. 1 Se aprobă organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi ZILEI VETERANILOR la „Monumentul Eroilor căzuți în Teatrele de Operații” din comuna Smeeni, care se vor desfăşura în data de 09 noiembrie 2018.

Art. 2 Se aprobă Programul festivităţilor care vor avea loc cu această ocazie, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3 Comandantul Garnizoanei Buzău va dispune măsurile necesare pentru organizarea ceremoniei militare prilejuite de această sărbătoare.

Art. 4 Serviciul afaceri europene, dezvoltare economică, strategii guvernamentale, servicii publice deconcentrate, situaţii de urgenţă vor duce la îndeplinire prezentul ordin, prin înregistrare şi comunicare.

 

P R E F E C T,

Carmen-Adriana Ichim

SUBPREFECT,

Petrică-Lucian Foca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.