Lucrări în grafic pe DN10

Reprezentanții firmei de construcții care efectuează lucrările de reparații pe DN 10 Buzău-Brașov, km 26+830 (Măgura) au declarat că sunt în grafic și au dat asigurări că circulația rutieră în acest punct se va putea desfășura în condiții normale până în perioada apropiatelor sărbători de iarnă.

Responsabilul de lucrare și dirigintele de șantier au adus la cunoștință, în cadrul  unei întâlniri convocate marți, de prefectul Carmen Ichim, faptul că, până în acest moment, au fost turnate 17 dintre cele 21 de coloane de beton care vor ajuta la stabilizarea terenului, urmând ca până la sfârșitul săptămânii să fie încheiată această etapă a proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.