Un judecător a eliminat interdicția de circulație a autovehiculelor în Parcul Crâng

O instanţă a Tribunalului Buzău a suspendat decizia Consiliului Local Municipal Buzău (nr. 23/28.09.2018) privind restricţiile de circulaţie pe cele două alei de acces spre centrul parcului Crâng, primăria având dreptul la recurs.

Acest aspect presupune că barierele vor fi înlăturate, iar maşinile vor putea circula din nou până aproape de Obelisc şi, respectiv, până în zona restaurantelor. Primăria are drept de recurs în următoarele cinci zile.

Chiar dacă sentința nu este definitivă, aceasta este executorie de drept, ceea ce dă dreptul conducătorilor auto să circule pe porțiunea de drum menționată.

Consilierii locali municipali au iniţiat deja un nou proiect de hotărâre privind restricţionarea accesului auto în parcul Crâng, dar cu o singură modificare, aceea a orelor de aprovizionare, care s-au modificat astfel: în loc de 07:00 – 09:00 transformându-se în 08:00 – 10:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.