Conducerea Spitalului Județean Buzău infirmă apariția stafilococului auriu

Conducerea Spitalului Judeţean a ţinut, azi, să facă unele precizări, cu privire la documentul apărut în spaţiul public, în care DSP recomandă impunerea unor dezinfecţii. Directorul Spitalului Judeţean a dat asigurări că mamicile pot veni să nască liniştite, la noua Maternitate, fiind demarată, totodată, o anchetă internă, pentru a stabili cum a ajuns documentul în spaţiul public.

Claudiu Damian, managerul Spitalului Judeţean, şi medicul epidemiolog Carmen Scîntei au transmis publicului că nu este vorba decât despre o interpretare greşită a unor date dintr-un raport intern.

Reprezentanţii unităţii medicale au susţinut că interpretarea eronată a datelor dintr-un astfel de raport şi publicarea lor în mediul online ar putea stârni valuri de panică şi un exod al bolnavilor către alte spitale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.